Stăteam întors din neguri,
cu bobul de camee
la ușa ei târzie și fricoasă.
„Sunt eu, – voiam să-i strig, –
deschide-mi, hai femeie! ”
Îmi retezase glasul setea ca o coasă.
Aș fi atins cu mâna
obrazul unui geam,
că sfarăm nestemata mă tememeam.
Când a cercat în ușă
călcâiul meu a bate,
aveam picioarele de lanțuri încărcate.
Și, fiarele sunând în prag deodată,
m-a cunoscut și mi-a deschis îndată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de așteptare tensionată și plină de regret în fața ușii unei iubiri pierdute. Protagonistul, măcinat de sete și împovărat de trecut, ezită să se apropie, dar este recunoscut și primit în cele din urmă.