Nu de-aceea că ochii-mi nu pot
Străbate depărtările,
Că nu aș putea să fug
În dinți cu o stea
Ca un câine cu un os!
Dar cine
Să-ți mângâie, mamă,
Chipul de Lună,
Prundul
Dorului tău, râule,
Încremenirea ta, piatro,
Cine?
Hau-hau! Depărtările
Aud cum mă latră,
Cum clănțăie umbra
colților lui
Pe apă, pe spicu-mi din vatră,
Hau-hau!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și nostalgie față de mamă și de locurile natale. Vorbitorul se simte legat de natură și incapabil să se desprindă de amintirile trecutului, fiind bântuit de ecourile depărtărilor.