Lui Nicolae Furdui Iancu
Nu-i pe lume om frumos
Ca romanul rușinos!
Mai române, mai frățâne,
Ce ai tu de la rușine?!
Ca păgânul tot mai rău,
Mai rău urcă-n capul tău!
Nu-i pe lume om blajin
Ca romanul cel creștin!
Mai române și mai frate,
Ce câștigi din bunătate?!
Cine-a vrut, cine-a poftit
Zilele ți-a otrăvit!
Cât îi lumea Domnului
Răbdător ca tine nu-i!
Mai române, frățioare,
Din răbdare ce ai oare?!
Numai lanțul vechi pe os,
Numai timpul scorburos!
Cât îi lumea-n lung și-n lat
Om mai pașnic n-am aflat!
Mai române, mai creștine,
Că ești pașnic este bine!
Dar tu mori și eu tot mor,
Ce-avem noi din pacea lor?!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o reflecție asupra identității românești, subliniind răbdarea și pasivitatea poporului în fața greutăților istorice. Se întreabă retoric ce câștigă românii din această atitudine pașnică, sugerând că, în ciuda virtuților, soarta lor rămâne marcată de suferință.