În tăcere
încercam să mă învelesc tot
cu propria-mi piele.
Trăgeam de ea
cearșaf, plapumă, pătură cazonă
de marginile ei
dar ea
se făcea din ce în ce mai mică
și nu mă mai încăpea.
Deveni cât o batistă
cât un bănuț de aramă
căzu de pe mine
cu ușurința frunzei
dintr-un arbore
toamna.
Gol,
dezgustător aproape,
goliciune de șarpe.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de vulnerabilitate și pierdere a identității, metaforizat prin imaginea năpârlirii unui șarpe. Protagonistul se simte expus și dezgolit, incapabil să se mai ascundă în vechea sa 'piele'.