Frumoasa e natura,
Frumoasa e natura, frumoasa dimineața,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Și roua și zefirul, și floarea și verdeața,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inima, suflet pe pasurile-ți zbor,
Și vântul îți șoptește misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Și visuri fericite, iluzii îngerești,
Dar nu e nimic dulce ca dulce-a ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești.
Când soarta nemblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea s-orice bunuri aș vrea a le uita.
Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie decât iubirea ta.
A mea inima, suflet pe pasurile-ți zbor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă admirația față de frumusețea naturii și o compară cu frumusețea persoanei iubite. Natura este descrisă ca fiind plină de elemente încântătoare, dar nimic nu se compară cu iubirea și zâmbetul persoanei dragi, care aduc alinare și fericire în viață.