Grigore Alexandrescu – Câinele și Măgarul

Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlnește
Un măgar, și-l oprește:
„Unde te duci?” îi zise,
„Ce rău ți s-a-ntâmplat? Sii, parcă te-a plouat,
Asa stai de mahnit.”
– „Dar, sunt nemulțumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârșit să fug, să-l părăsesc,
Acum cât alt stăpân; bun unde să-l găsesc?”.
– „Numai de-atât te plângi?” măgarul întreba;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de față sta.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îți făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.”.
„Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar sluga la măgar
E mai umilitor, și încă mai amar.”