Gratima – Într-Un Sfârșit

Refren x2.
La un sfârșit eu plâng, la un sfârșit eu râd,
La un sfârșit eu sunt, într-un sfârșit mă sting
Nu-mi pare rău, ba chiar mă bucur în sine,
Dar regret că mă despart de familie.
Eu plec dintre voi și-mi retrag cuvântul
Chiar și-o vorbă de spirit își are și ea mormântul,
Și unde am să ajung mereu am să doresc,
Să fiu din nou tânăr și un băiat modest.
Să mai simt din nou puterea dimineții,
Să mai simt din nou aerul vieții,
Să mai simt din nou nevasta lângă mine,
Să mai simt din nou puterea care mă scula pe mine
Și ca la urmă, și ca la urmă,
Nu vreau să mor când afară va fi luna
Să nu-mi aduc aminte de ce am să mor
Să nu-mi rămână luna-n minte că o să-mi fie dor
Să nu-mi aduc aminte de pruncii mei,
Că n-o să-mi dea drumul,
O să mă țină lângă ei
Să uit că simt durere-n linie,
Că am fugit de acasă și de la a mea familie
Când o să ajung în cer o să cer
Să mă facă cocheler dacă pot, efemer
Să astup a mea prostie
Măcar sub o cochilie
C-am gustat pe pământ din cer
Nu era de mine, sunt supus să fiu dus
Mii de-ajuns, îmi întorc sufletul către perete
Și lacrima către apus
Mi se închid ochii și plec
Două cuvinte le cunosc
The End.
Frate, sufletul meu va pleca
Lăsând de-o parte, trupul meu
Ca un deșeu în pământ
Sau în apă, sau unde-oi fugi departe
Atunci va fi sfârșit
La ce-am făcut, la ce-am iubit pe pământ
Și va rămâne totul
Ca un vis, ca un gând uitate
Vor fi zilele din an, stelele din noapte
Și jumătatea mea care-a fost va fi trecut prin toate
Și o să plec dintre voi,
Ascunsă în inimi, poate nori
O să plec, o să plec.
Refren x2.
La un sfârșit eu plâng, la un sfârșit eu râd,
La un sfârșit eu sunt, într-un sfârșit mă sting
Nu-mi pare rău, ba chiar mă bucur în sine,
Dar regret că mă despart de familie.
Îmi conturez portretul,
Inspirat dintr-un apus de soare
Sunt un rob decedat fără scăpare
N-am fost, nu sunt, poate am să fiu
Între noi, printre voi poate mai târziu
În ciuda întârzierii în contact permanent cu esența vieții mele
Cumpărat cu-n elocvent
Îmbrăcat la cravată
Cu un mănunchi de flori strânse
Cum nu m-ați primit
Eu vă aștept cu ușile deschise.
Să vă sparg ochelarii,
Dau în boxe basul tare
Să nu vă pară o nimica toată ceva mare.
În pământ, în vânt sau în largul mării
Eu o să plec și voi o să mă dați uitării.
Parcă mai ieri eram cu mintea zburătoare
Dar timpul șterge tot și calcă în picioare
Într-o poză încremenită,
Îmi mai văd trecutul
Și ce-aș da să încep, iar cu începutul.
Refren x4.
La un sfârșit eu plâng, la un sfârșit eu râd,
La un sfârșit eu sunt, într-un sfârșit mă sting
Nu-mi pare rău, ba chiar mă bucur în sine,
Dar regret că mă despart de familie