În trista iarnă ’81, în oraș – Latina se numea –
În lagăr „profughi stranieri”, exilul sufeream
Cehi, albanezi și ruși, maghiari, poloni.. Eram
Blestemuri de popoare, cu comunistă stea.
Nu cunoșteam nici limba, nici cum să cer înduplec,
Prin semne, simpatie, ne-nțelegeam oricum.
Din toți aveam prieten pe-acel debut de drum
Un fost circar polon, un clown cu mare suflet.
El m-a-nvățat credința mai mult decât aveam,
M-a ajutat în limbă să o cunosc mai bine,
Mi-a explicat istorii de leși, de ruși, de mine..
M-a dus la Vatican, cu Papă polon de neam.
Plecați apoi aiurea peste oceane, mări,
Ne-am regăsit pe plaiuri de-o țară uriașă
Primiți ca regi -gândeam- dar doar valori în fașă;
Ni se dădea normalul la martori, de orori.
În numele durerii, al vieții de-a fi demn,
-Popor ce nu acceptă nicicând exemplul lor-
Lăsați false adevăruri sau crezuri de-autor..
Vă conjur prețuire.. poporului Chopin!
18. 04. 2010.
*Închinare accidentului de la Katyn
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra experienței exilului și a lecțiilor învățate de la un prieten polonez într-un lagăr. Subliniază importanța credinței, a înțelegerii reciproce și a respectului pentru istoria și cultura poloneză, culminând cu un omagiu adus victimelor accidentului de la Katyn.