Totul am pierdut din ce era copilăria
Și nu voi mai putea vreodată
Să mă dau uitării într-un strigăt.
Copilăria am înmormântat-o
În adâncul nopților
Iar acum, spadă invizibilă,
Mă separă de totul.
Îmi amintesc de mine că exultam iubindu-te
Și iată-mă pierdut
În infinitul nopților.
Disperare ce fără preget crește
Viața nu-mi mai este,
Oprită în străfundul gâtlejului,
Decât o stâncă de strigăte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de pierdere a inocenței copilăriei și disperarea resimțită în prezent. Naratorul se simte separat de trecut și copleșit de un sentiment de regret și neputință.