Are nevoie de-ntremare
întunecata mea inimă distrusă.
În crăpăturile noroioase dintre stânci
ca o buruiană din aceste locuri
ar vrea să tremure ușor spre lumină.
Dar eu nu sunt
în praștia timpului
decât o zgaibă de piatră viermănoasă
din însăilatul drum
de război.
De când
a văzut chipul
veșnic al lumii,
acest nebun a vrut să știe
căzând în labirintul
inimii sale crucificate.
S-a netezit
ca o șină
inima mea în ascultare,
dar se trădează urmând
ca o dâră o navă scufundată.
Privesc zarea
ce se spuzește de cratere.
Inima mea vrea să lumineze
ca această noapte
măcar de la un jet de rachete.
Îmi păstrez inima
care se roade
și se zdrobește, și bubuie
ca un proiectil
în câmpul vast,
dar nu îmi lasă
nici măcar un semn de zbor.
Sărmana mea inimă
înmărmurită
de neștiință.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei inimi distruse și sentimentul de neputință în fața greutăților vieții. Naratorul își descrie inima ca fiind rănită și incapabilă să găsească lumina sau speranța, simțindu-se pierdut și zdrobit de experiențe.