Nu mai ești liber, asta-i un fel de formă de sclavie,
Care te duce pas cu pas la agonie,
Vântul adie, cuvinte cad pe hârtie,
Dar până și atunci când ești singur e gălăgie..
Te simți captiv, ca o pasăre-n colivie,
Sau marginalizat, singur pe-o câmpie pustie,
Soluțiile nu-s garantate de tehnologie,
Chiar dacă ei spun asta.. Totu-i prefăcătorie,
Te tratează cu ironie că-s experți în actorie,
Dar pentru ei ești doar o stafie..
Nu vor decât să fii o marionetă pe vecie,
Eu nu vreau decât să te scap de-această vrăjitorie..
Descopăr tot mai multe ca-n arheologie,
Ești prizonier, societatea-i o pușcărie..
Așa că te las pe tine să găsești o sinergie,
Între patimă, durere, dragoste și armonie..
Poezia-i ca un șnur de velur,
Cuprinde tot din jur.. îți jur! Nu fac decât să dau contur,
La acel tunel obscur cu lungime de femur,
În care ești captiv cu toți ceilalți dimprejur,
Hah.. Trec peste orice ca la parcour,
Bonjour! Îți pun pe tavă orice dovezi procur,
Sper ca tot ce fac acum să fie de bun augur,
Chiar dacă asta implică să fiu dur și să îndur..
Mass-media te sugrumă, distruge tot ce-i pur,
Intră în mintea ta, te-ntunecă, varsă mercur..
Te-a rupt de realitate, parcă ai fi mahmur,
Deci nu mai întreba de ce se vede totu-n blur.
În gastronomie, muzica asta ar fi natur,
Toți vor să pună mâna pe ea, ca pe Excalibur.
Lipsită de cusur, doar adevăr ajuns matur,
Ce vindecă orice suflet care a devenit impur!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de captivitate și sclavie modernă, sugerând că societatea este o închisoare. Vorbește despre lupta pentru eliberare și găsirea armoniei interioare, în ciuda influențelor negative ale mass-mediei și a percepției distorsionate a realității.