Versuri găsite în rănița unui soldat mort în toamna anului 1918,
pe muntele Sorica, din Carpații de curbură.
Nu plânge, maică, Românie,
Că am să mor neîmpărtășit,
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit.
Nu plânge, maică, Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, maică, Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!
Nu plânge, maică, Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi mare!
Sensul versurilor
Un soldat pe front își consolează țara, personificată ca o mamă, asigurând-o că sacrificiul său nu va fi în zadar. El își dă viața pentru dreptate și pentru viitorul unei Românii unite și puternice, știind că va fi onorat de generațiile viitoare.