Fără a-mi proclama
Luxul eredității,
După doar un semestru
La Universitatea din Salamanca,
După doar un război mondial
Vin și zic: am lăsat urmă,
Am lăsat semn (Fonderia de tunuri,
Azilul pentru îngerii bătrâni,
Frizeria de litere „Urmus și fiii”,
Abatoarele de piersici,
Corăbiile venind de la Smyrna),
Toate
Cu numele meu
Glas ștampilat, toate
Cu pozele mele din care
Șiroiesc mustăți
Și cu ale copiilor
Trași din cinci căsătorii.
Tot eu am inventat
Aeroplanul, scările în amurg,
Sonetele, cafeaua,
Ploaia..
Sensul versurilor
Piesa este o mărturisire exagerată și autoironică a unui personaj care își atribuie merite grandioase și invenții diverse, de la războaie mondiale la lucruri banale precum cafeaua și ploaia. Este o satiră a egoului și a dorinței de a lăsa o amprentă în istorie.