Arde cu lumina pală
steaua mea de pricopseală;
spumegă-n bolți
lungii ei colți,
crește fără măsură,
lacrima cu burtă la gură.
N-are, a ei, vreo scânteie,
slujba-i cu mine se-ncheie.
Fiece stea, gândi-vom,
e vegheată de-un suflet de om.
Arzi
cu gazul de lampă al păguboșilor barzi,
arzi, stea,
cât te vrea
dezvelite,
cu mașinăriile
inima mea!
Sensul versurilor
Piesa descrie arderea unei stele, metaforă pentru sacrificiul personal și consumarea resurselor interioare. Steaua, vegheată de un suflet, arde cu intensitate, dar și cu un sentiment de inevitabilitate și finalitate.