Maica mea, lumina mea,
rana mea de-a pururea,
mi-am făcut din dor o stea
să mă-mbrăţişez cu ea.
Maica mea, lumina mea,
din ţărâna mea bolnavă
ţi-am pus candelă şi slavă,
din pământul meu sfielnic
ţi-am pus smirnă şi jertfelnic,
vinovare, vinovare,
haina mea e în rugare
că se strânge peste mine
precum stupul pe albine
şi-năuntru nu e nime’.
Când va fi, cândva, să mor,
mă voi face un izvor
ca să umblu sub pământ
cu picioare de argint,
să te plâng să te găsesc
în mormântul tău regesc,
fiindcă te-am cătat în stea,
dar în stea nu se murea,
acolo se nemurea,
maica mea, lumina mea,
rana mea de-a pururea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă a pierderii mamei și dorința de a o regăsi chiar și după moarte. Vorbitorul își transformă durerea într-un ritual de jelire, căutând-o pe mama sa în amintiri și simboluri.