Dezbatem subiecte inepte, inerte,
Judecăm oamenii după coperte,
Ne zbatem între zi și noapte,
Înșiruim obscure fapte… pe ața vieții.
Ne trăim viața ca poeții,
Fără habar, dar cu speranță
Și respirăm în concordanță
Cu ce ne spune societatea… sau jumătatea
Cea norocoasă de români
Ce cred că lumea lor mărunta
E cea mai bună și mai sfântă.
Noi stăm la geamuri, privim afară,
Purtând în suflet o comoară,
Care ne dă drepturi depline
Asupra unei alte lumi – a libertății de sine.
Nu spera și nu ai teamă
Spune un poet de seamă
Ce e val, ca valul trece.
Că e unul, că sunt zece,
Din palate sau din beci,
Toți avem un loc de veci.
Așa că da-te mai încolo
Așa că da-te la o parte
Joacă-ți destinul pe o carte
Pariul e deja pierdut… demult!
Te zbați în frig, te zbați în frică,
Lumina spiritului strigă,
Lovește poarta de la cușcă
Un demon vine și-l împușcă.
Veghind un spirit care moare,
Un înger îmi plânge la picioare.
Cu toții ne asumăm aceeași vină
C-am săvârșit voit această crimă
Și n-am lăsat o urmă de scăpare
Gândirii ce ne cere iar iertare.
Aruncăm moneda și pe cealaltă parte,
Viața devine condamnare la moarte.
Aprindem o faclie de-aducere aminte,
Lumânarea sufletului punem în cuvinte.
Nu stăm ascunși sub carapace,
Ne dăm cu pumnul în torace,
C-am aruncat în închisoare
A treia parte din teroare,
Lăsând o lume izbăvită
De Rău… și ocolită… de D-zeu!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției umane, a luptei pentru libertate într-o societate restrictivă și a inevitabilității morții. Vorbește despre importanța spiritului și a speranței, chiar și în fața greutăților.