Gerard De Nerval – Punctul Negru

Oricine fix privește în soare crede-apoi,
Jucându-i persistentă, că vede cu ochii goi
În jurul său, prin aer o pată cam lividă.
Tot astfel, tânăr încă, pe-atunci mai îndrăzneț,
Spre glorie, o clipă, uitatu-m-am semeț:
Un negru punct rămas-a-n privirea mea avidă.
De-atunci, ca semn de doliu în toate-amestecat,
Ah, pretutindeni unde cu ochii mai răzbat,
Această pată neagră o văd cum tot apare!
Ce, pururi? Între mine și fericirea mea!
Doar vulturul – vai nouă, nenorociți deja! –
Nepedepsit contemplă și Glorie și Soare.

Sensul versurilor

Piesa descrie momentul în care o persoană, aspirând la glorie, este marcată de o experiență negativă. Această experiență lasă o urmă persistentă, un "punct negru", care umbrește percepția asupra fericirii și a vieții.

Lasă un comentariu