Cu pânzele-ntinse pornesc înspre larg,
Și-n leagănul apelor cântă..
Amurgul înnoadă catarg de catarg,
Și-n funii și vergi se frământă..
De-o jale nestânsă li-e cântecul plin,
Și vântu-l împrăștie-n zare..
Deasupra sunt ceruri scăldate-n senin,
Și ceruri albastre, pe mare.
Spre alte tărâmuri, cuprinsul întreg
Îi poartă pe apele creste..
Și ei spun într-una, și eu nu-nțeleg
Un strop din amara poveste..
Ascult ce străine-s cuvintele lor,
Străine.. dar simt cum deodată
Tot sufletu-mi este văpaie de dor,
Și fața de lacrimi brăzdată:.
Că dintre nămeții fugarnici în vânt,
Și pân’la nenvinsa pustie,
Din oricâte graiuri s-aud pe pământ,
Iubirea pe toate le știe.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie pe mare și sentimentul de dor și jale pe care îl inspiră cântecul marinarilor. În ciuda faptului că nu înțelege cuvintele, naratorul simte profund emoția transmisă, ajungând la concluzia că iubirea este un limbaj universal.