Teiule cu frunza lată,
Cu tulpina scrijelată,
Cu povestea fermecată,
Ce mă mai oprești din drum,
Sub tăriile de scrum,
Să te mai ascult și-acum?
Cântă altora și spune
Taina dragostei nebune
Pân’ ce dorul te-o răpune:
Eu spre alte lumi alerg,
Nu văd calea pe-unde merg,
Urma pașilor să-mi șterg.
Că mi-i zarea-ntunecată,
Că mi-i inima sfărmată,
Teiule cu frunza lată.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire de trecut și o călătorie spre necunoscut. Naratorul se desparte de un simbol al stabilității și amintirilor (teiul), îndemnându-l să împărtășească altora poveștile, în timp ce el își caută un nou drum, marcat de incertitudine și durere.