Scrisori păstrate de demult
În liniștită zi cu soare,
Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult
Tăcerea voastră vorbitoare.
Ce fericit eram odată,
Și cât sunt ostenit de drum!
Dar ea, pe unde-o fi acum?
Ce s-a făcut frumoasa fată?.
Ca ne-am iubit ca doi nebuni,
Iar astăzi nu mai am în față
Decât un maldăr de minciuni
Legate cu un fir de ață.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia și regretul față de o iubire trecută. Naratorul rememorează momentele fericite de odinioară, contrastând cu deziluzia și singurătatea prezentului, cauzate de pierderea persoanei iubite și de trădarea suferită.