George Topârceanu – Blesteme

Ușure, prin lesia dimineții,
La ceasul când se isca precupeții,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gândul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicând pre ea:.
În două surcele de vreascuri să se facă
Picioarele tale, făptură buimacă.
Presni-ți-ar timpanul,
Să n-auzi când trece traivanul.
Să uiți la cetanii tipicul
Și psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ți pută buricul.
Vedea-te-aș în vreo fițuică
Pus cu litere de-o șchioapă.
Curge-ți-ar pe-o nară țuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Și pupa-te-ar Popa Iapa!.
Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur
Tăria sfărâmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La să-ți necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n gușe
Ninsori de funingini și ploi de cenușe.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozi furtunii cu coada vulvoi.
La urmă și munții, sculați în picioare
Cu labele-n șolduri porinind fiecare,
Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.
Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ți fete un șoarece-n palmă.
La fund, călimara aproape uscată
Să aibă și-o muscă-necată
Și, stropi de cerneală zvârlind pe hârtie
Penița crăcăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ți crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de coca și moale, atins,
Să-l simți că te doare-ntr-adins..
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile și vag pederaste,
Să-ți strâmbe-n neștire ținuta și graiul,
Și-n uliți să crească alaiul
Virtej petrecându-te-n cale
Păcate, mascări, osanale.
Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Da-i în ochi albeața,
În păr mătreața,
În nas roșeața,
În inimă un ceas rău,
În piept o scoabă
Și-n pat o babă.
Fă din el păpușe,
Să-l strivească-n ușe
Fața jucăușe:
Să-i smulgă urechea și țâțele
Să-i curgă prin coate tărițele,
Stuchi-l-ar mitele!