De două ceasuri tremurând în stradă,
Cu ochii plini de mută resemnare,
Îşi face planuri extraordinare
Şi-n mintea lui rosteşte o tiradă.
– „Poftim la geam, sublimă arătare!
De-ai auzi tăcuta serenadă,
Te-ai apleca uşor pe balustradă
Ca să trimiţi în vânt o sărutare.”.
El spera încă.. Poate, cine ştie,
De la distanţă, prin telepatie,
Va-nfiripa cu ea un dialog.
Dar inima-i se strânge ca-ntr-un cleşte,
Pe când vardistul trece şi şopteşte
C-un zâmbet straniu: „Circulaţi, vă rog!..”
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj romantic care tânjește după o iubire neîmpărtășită. El își imaginează o serenadă și un dialog telepatic cu persoana iubită, dar este brusc readus la realitate de un gardian care îi cere să circule, simbolizând imposibilitatea visului său.