Niciodată, poți știi, niciodată,
Nu vor fi din nou aripi, brațele tale,
Ca-n această iubire destul de ciudată
Și destul de luată cu valul, la vale.
Știu că-ți par prea bătrân, să mă poți înțelege,
Dar bolnava mea fire, de prea tânăr încă,
Din o mie de zboruri cu nimic nu se-alege,
Fără doar alt îndemn spre o stea mai adâncă.
De aceea-ți și spun, de aceea,
Că nicicum și nicicând nu va fi să se-ntâmple
Un alt doilea zbor, mai frumos, prin ideea
De iubire cu spini, care-ți doarme sub tâmple.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o iubire unică și irepetabilă, marcată de regrete și de conștientizarea faptului că un astfel de sentiment nu se va mai repeta. Naratorul exprimă o melancolie profundă față de această iubire, recunoscând că a fost una specială, chiar dacă dureroasă.