Din nemurirea mea ţi-am dat o clipă,
Dar n-ai cerut-o şi ar fi nedrept,
Ştiindu-te bolnavă de risipă,
Mai multe alte clipe să te-aştept..
Va merge fiecare la culcare,
Cu jumătatea sa de infinit,
Să tot viseze vara-ntâmplătoare,
În care s-ar părea că ne-am iubit.
Tu-n mintea mea păstrezi desăvârşite
Şi dureros de stranii calităţi,
Dar adevărul zilei, pe sfârşite,
Te va întoarce-n carnea pentru toţi..
Cei rătăciţi prin părţile iubirii,
Cu mici afaceri şi mai mult noroc,
Să-şi exerseze arta convorbirii
Pe trupul tău, furat şi-adus la loc.
Când ai în jur atâta strălucire
Şi-atâtea forme de trăit concret,
La ce ţi-ar folosi o rătăcire
Prin nemurirea unui biet poet?
Sensul versurilor
Piesa exprimă refuzul unei iubiri, oferind o perspectivă asupra efemerității clipei și a nemuririi. Poetul reflectă asupra imposibilității unei relații durabile și a întoarcerii la realitatea comună, renunțând la ideea unei iubiri ideale.