Pe toți la fel, nu poți să-i mulțumești,
Rămâne doar să rabzi și să-l iubești
Numai pe unul singur întru toți,
Așa cum încă nici nu știi că poți,
Așa cum încă nici nu poți să știi,
Împodobindu-ți nopțile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ți mai păsa
Dacă de-atâtea gânduri, până-n zori,
Se va-ntâmpla, iubindu-l, să și mori.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei iubiri absolute și necondiționate, în care sacrificiul de sine devine o posibilitate. Vorbește despre dorința profundă și despre acceptarea suferinței în numele iubirii.