Prin castele de nisip,
Râde marea, plânge vara,
Și, iubito, nu e chip
Să-ți mai port în gând povara.
Iată, dar, de ce mă sparg
Și mă dau încet de-a dura
Peste valuri, către larg,
Până piere geamandura.
Iar meduzele-și fac rând
Să mă-ntrebe cât mă doare
Râsul tău, ce-mi plânge-n gând
Cu o stranie pudoare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele de pierdere și regret după o despărțire. Naratorul se simte copleșit de amintiri și încearcă să se elibereze de povara trecutului, dar este încă bântuit de prezența fostei iubiri.