Fluid din filtru ce-mi strecoară
otravă dulce – o, nu clipi,
mătasa genii, nu undi,
noaptea-mi senină, aripa ușoară
de gene moi pe ochi coboară
și stinge-a lor lumină.
Abia văd nălucind în ei
vrăjiri de ape și scântei
de-albastre adâncuri mă-nfioară:
mi se năzare-n umbra lor
tălăzuind amețitor
nesaț de sorb, hiola mării;
orbiș alunec dus afund
și mă-ngenun și mă cufund
în volbura pierzării.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atracție hipnotică și periculoasă către o iluzie sau o stare de pierdere. Naratorul se lasă purtat de această atracție, conștient de pericol, dar incapabil să reziste, culminând cu o senzație de cufundare în pierzanie.