În vadul apelor amare,
pe unde-i scris-a ta chemare,
plutaș vremelnic te cufundă,
culege clipele fugare
din fiecare undă
fecundă de avuții stelare.
Fă stemă de scumpeturi rare,
de-un jar nestins iluminate,
cu mâna ta ce totul poate
robită gestului credinței
și patimei ce nu s-abate.
Tresaltă chiuind, socoate
că-n tine-i culmea biruinței
și tu ești fruntea peste gloate,
când stema, rodul suferinței
și-a trudei care afund străbate,
o dărui sfânt prinos ființei
preascumpe, mai pe sus de toate.
Sensul versurilor
Piesa este o ofrandă solemnă, un dar prețios oferit cu credință și devotament. Vorbește despre sacrificiul și truda depuse pentru a crea ceva valoros, care este apoi dăruit unei ființe prețuite.