De când m-am născut pe lume
Trebuia să aleg între Da și Nu,
Și-l acceptam cu regret pe Nu
Tocmai când vroiam pe Da.
Ca să nu mă pierd în reflecții eterogene,
Nu-urile mele s-au iscat de la bunica.
Era destul să-mi fac vânt peste gard,
Cum că mă silea să merg ca un vițel cuminte.
Cerul îmi părea concav ca o boltă zugrăvită,
Dar la școală am aflat cu surprindere
Că-mi duc traiul numai pe o emisferă a Terrei,
Ce se învârte după soare, îi face cu ochiul.
Probabil, furnica aleargă între Nu și Da,
Fiindcă și eu în viață am alergat ca ea.
Ci mai mult mă izbeam de Nu-uri, de Nu-uri,
Încât îmi rămânea doar să-l visez pe Da.
Orice răsărit este Da, orice apus este Nu.
Mă bucură cum răsare soarele în holde,
Mă bucură cum răsare luna la căpătâiul mării,
Pentru că răsăritul este Da, apusul este Nu.
Ah, acel Da ce-l adie lemnul de tei,
Ah, acel Nu ce-l aduce corboaica!
Mă zbat, mă străduiesc să trec nezărit de Nu,
Prin vlagă în trup îl aud pe Da.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții, reprezentată prin alegerile constante între "Da" și "Nu". Vorbitorul reflectă asupra influenței trecutului și a naturii asupra percepției sale, căutând să depășească obstacolele și să găsească bucurie în acceptarea ambelor aspecte ale existenței.