Epifanie existențială.
Într-o zi vine sunetul liniștii
În care doar amintirile ne-au rămas
Adunate-n ulciorul vieții
În care s-au adunat fapte, lacrimi de-a valma
S-au amestecat cu stropii ploii reci
Când aerul rece a înghețat sufletul
Și din armata de copaci din pădurea vieții
Au rămas doar crengi golașe
Iar sus un cer greu de-atins cu creștetul
Când timpul scurs a șters urmele
Pășilor pe nisipul presărat cu petale și spini
Al drumului destin
George Popa
28 sept 2017
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor care rămân. Vorbește despre acceptarea destinului și despre urmele pe care le lăsăm în urmă.