O! Veselie! Inocență! Apă
Și lapte dulce, cuminecătură
Din zile fericite! Cel ce scapă,
În veacul nostru de păcat și ură,
Din pura băutură nu se-adapă!
Dar eu o cânt și-aș vrea să-mi dea în gură
Saturn, bătrânul, candelul, din sac,
De plictiseală, sorb câte-un coniac.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inocenței și a purității, comparând bucuriile simple ale trecutului cu dezamăgirile și plictisul prezentului. Naratorul tânjește după vremurile fericite, dar se refugiază în vicii pentru a alina plictiseala.