George Filip – Blestem

Nu mai bate sălbatice țara
Cu bâta și cu ocară;
Om fără sânge și neam, fără chip,
Diavol iscat din ploi de nisip.
Nu mai sorbi dușmane din râuri
Și nu profana nici pâinea din griuri;
Politruc zavzauc, stârv fără om,
N-atinge iarba și fructul din pom.
Te știm, păgâne, că-ți mitui barzii
Să-ți cânte obârșia și bastarzii.
Plănuiești, nebune, dezmăț și urgii
Păgânule, semnul crucii nu-l știi.
Paranoic, obosești țara cu scripte.
Părinții, străbunii ne strigă din cripte:
– Ehei, români! , noi v-am durat o țară,
Cum de-o rabdați în lanțuri de ocară?.
Cadavrul viu e martor la strigare.
Turbat de semn dă buzna prin altare,
Împușcă sfinți, înjură tumultos
Dar nu-i privește fața lui Hristos.
Cel mai nebun isteric din isterici
Dărâmă-agonic sfintele biserici
Și excitat de-atâta voluptate
Vampirul om și-ai lui dărâmă sate!
Dunărea plânge, Oltul a secat,
Tisa și Nistru-n granițe se zbat,
Carpații gem, din zări albastre dus
Ceahlăul se închină lui Isus
Și plânge țara-n doliu, fără glas,
Că doar credința-n suflet ne-a rămas.
Fii blestemat, vampirule, să fii
Mușcat de viermi și lepră prin pustii
Și huiduit, pe-ale pierzării văi
Să te hulească mercenarii tăi!
Pe bube să te ungi cu seu de patimi.
De vrei să plângi, să n-ai păduche, lacrimi.
Foame de ți-e, ia seceta și jar.
Să dormi turbat cu țigva pe-un coșmar.
În zori să-ți iei din nou blestemu-n spate
Și-un cerșetor prin satele arate,
Fantomele din datini și din vite
Să te strivească-n vaier de copite.
– Se-aude la palat turbata fiară?
Blestemul e rostit de-ntreaga țară:
Să te prefaci strigoi prin racle reci
Și neamul tău să nu rodească-n veci!