De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfățat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Și fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, ada-ni-l!
Pe umeri blondele lui plete
Tresar și sar incetinel.
El e frumos și tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele rad și rad șirete
Și pe furiș privesc la el.
El umblă ca la el acasă
Și-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Și răsfățat apoi își lasă
Pe spate capul și nu-i pasă
De fete și de câmp nimic.
Și printre spice el șoptește,
Vorbind aiurea și-alintat!
Și, cum se plimbă-n lung și-n lat,
Cu fetele să-mprietenește
Și din copil sfios el crește
Flăcău întreg de sărutat.
Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, și-aprins de dor,
Își face joc prin părul lor,
În urmă brațul și-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Și-o strânge către el ușor.
Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, draguto, vrei?
Ce ochi frumoși ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Și-atâta lucru-n urmă ce-i?
Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintai cu ochii la pământ.
El zice-așa câte-un cuvânt,.
Ea zice trei și-l tot ajută,
Și uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sunt!
El a crezut că nu se poate,
Și iaca poți! Dar să te ții!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Și fata mult nu se socote,
Când pierde mintea cea dintâi.
El o sărut-acum pe salbă,
Și fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toți vladicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!
Ba ele-și mai desfac și sânul,
Și-n sân el li se joacă-acum
Îl prind odată și-l sugrum,
Că prea s-obraznici romanul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?
Nu știe nimeni de-unde vine,
Și capu-i sta la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat.
Voi, câți sunteți flăcăi ca mine,
Să-mi spuneți voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?
Adică stai! Ce fată moare
Dac-o săruți puțin? Da zeu!
Cum aș voi să fiu mereu
Un vânt și eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o știu eu!
Sensul versurilor
Piesa descrie interacțiunea jucăușă dintre vânt (personificat ca un tânăr) și fete într-un cadru natural. Vântul, inițial timid, devine mai îndrăzneț și interacționează cu fetele, culminând cu un sărut, stârnind reacții și întrebări despre moralitate și dorință.
