George Coșbuc – Petrea

Urlă Petre prins de trude
Și răpus de munci.
Tată-său din coastă-aude,
Stă mirat și pari înșiră;
Iar ascultă, iar se miră,
Pleac-apoi pe lunci.
– „Ce ți-e, Petre, cu strigarea?
Dat-au lupii-n oi?
Isprăvit-ai, poate, sarea?
Ai vătui de șarpe supte,
Ori opincile-ți sunt rupte
Și ți-e dor de noi? ”.
– „Adormii prin vale, tată,
Sub un tei bătrân.
Vântul s-a stârnit deodată
Și-a tot nins pe mine floarea,
Până m-a-ngropat ninsoarea
Și mi-a-ntrat un șarpe-n sân.
Și mă strânge, biet de mine,
Parcă-i lanț de fier –
Învălește-ți, tată, bine
Cârpe groase până-n coate,
Pleacă-te-n genunchi și-l scoate
Tat-al meu, că pier. ”.
– „Am să-l scot eu, nu te teme,
Capul să i-l crăp –
Dar acum n-am, Petre, vreme.
Fânu-i ud pe coasta luncii,
Rag de sete-n brazdă juncii,
Cată să-i adăp. ”.
Urlă Petre prins de trude,
Urlă-n chip păgân.
Maică-sa din casă-aude,
Fir și fus și ghem aruncă
Și-și găsește fiu-n luncă
Șarpe-având în sân.
– „Învălește-ți în năframă
Mâna până-n cot
Că să nu te muște, mamă!
Tu n-ai boi să duci la apă,
Fă-mi un bine și mă scapă,
Că m-a rupt de tot. ”.
– „Petre-al meu, tu muști țărână,
Vezi, că tot visam
Cum să prind eu șerpi cu mâna?
Fără mână nu mi-e bine,
Dar mi-e lesne fără tine,
Că băieți mai am! ”.
Urlă Petre prins de trude,
Urlă-acum murind.
Fata din grădină-aude –
Cu cosița despletită
Și cu inima sărită
Pleacă hohotind.
Și de plânset mult se-neacă
Alergând grăbit –
Și sosește și se pleacă,
Și sumeasă până-n coate,
Ea din sân mirată-i scoate
Brâu întraurit.
Petrea râde, fata plânge;
Dar sărind de jos,
Vesel Petrea-n brațe-o strânge:
– „Poartă-l sănătoasă, dragă,
Ca să-mi știe lumea-ntreagă
Pe-omul credincios! ”