„Nușa, dormi? N-auzi cum bat?
Vino și-mi deschide ușa!”
„Cine ești?” întreabă Nușa
„Vladu sunt: al tău bărbat”
„Nu ești Vladu. Știu eu bine.
Vladu până-n zori nu vine!”.
„Nu sunt Vladu? Nușa taci!
Nu-mi cunoști tu vorba, dragă?”
„Vorba-i a lui Vladu-ntreagă;
Ei, dar poți să ți-o prefaci.
Tu mă crezi că sunt ca toate;
Să mă-nșeli! Dar nu se poate!”.
„Vrei să-ți jur că nu mințesc?
Uite, nu-mi ajută Sfântul.”
„Ce-mi ajută jurământul?
Juri și furi, și eu plătesc.
Spune-mi semne, să știu bine,
Vladu ești ori altul cine.”.
„Nușa, fă! Ce semn voiești?
Colo-n colț pe-o masă frântă
Ai în chip pe Maica sfântă.”
„Am. Dar Vladu tot nu ești!
Toți cari vin la noi în casă
Știu pe Maica de pe masă!”.
„În dulap ai, draga mea,
Zece ruble-ntr-o cutie!”
„Am. Dar și cumătra știe;
Și tu știi că-ți spuse ea.
Nu ești Vladu; mergi în pace,
Ești șiret, nu te preface”
„Nu vii, Nușa? Tot nu vii?
Ai un semn sub țâța dreapta.”
„Vladule, tu ești. Așteaptă!
Asta numai tu o știi!”
Ea acum deschise ușa –
Câte-or fi râzând de Nușă!
Sensul versurilor
O femeie, Nușa, este vizitată noaptea de un bărbat care pretinde a fi soțul ei, Vladu. Ea îl supune la diverse teste pentru a-i dovedi identitatea, fiind suspicioasă și temătoare de o înșelătorie. În final, un semn intim o convinge, dar rămâne întrebarea dacă nu a fost, totuși, păcălită.