Ce mai chiu și chef prin ramuri
Se-ncinsese-atunci!
Numai frați, și veri, și neamuri
De-ar fi fost umpleau o țară!
Dar așa, că s-adunară
Și străini din lunci!
De mă-ntrebi, eu nu știu bine,
Alții poate știu
Ce să-ntrebi calici ca mine!
Știu că lumea dintr-o dată
S-a trezit că-i adunată
Și c-o duce-n chiu.
Că-ntr-o zi, purtând în mână
Un colac și-un bat,
Prepelița cea bătrână
S-a pornit și-n deal, și-n vale,
Și chema-ntâlnind pe cale
Lumea la ospăț.
-„Ce-i, tu soro?” -„Ce să fie?
Nuntă mare-n crâng!
N-ai văzut tu veselie
De când ești și porți un nume.
Și-am plecat, trimisă-n lume,
Oaspeții să-i strâng.”
-„Dar pe mire cum îl cheamă,
Cine-i el și-al cui?”
-„N-auzisi de sturz, bag’sama!
Până și-mpăratu-l știe.”
-„Și-i bogat?” -„Ce-i pe câmpie,
Tot ce vezi, i-al lui!
Iar mireasa! Din cosița
Numai flori îi cad.
Mierla e. Și e pestriță,
Și gătită ca o cruce:
Cizme galbene și-aduce
Tot din Țarigrad.”
-„Ei, atunci să știi, vecine,
C-am să viu și eu.”
-„Păi, de bună seamă, vino!”
Tot așa, cu voie bună,
Prepelița-n sârg adună
Pe nuntași mereu.
Și s-a strâns din zare-naltă
Neamul înaripat,
Și din crâng, și de la baltă,
Și din șesuri, de prin grâne;
Ba și vrăbii mai bătrâne,
Musafiri din sat.
Până-n noapte toți veniră
Și prin crengi au mas.
Iar în zori se răscoliră,
Și-n gorun aveau altarul
Ia-nchinați-mi cu paharul,
Să-mi mai vie glas.
Ma-ntrebați de nun? Ei, nunul,
Soare-ntr-adevăr;
Dumnealui, mă rog, păunul!
Nuna mare-a fost gaița,
Stete-acasă păunița,
Că-i murise-un văr.
-„Pop-aveau?” Tu, maică sfântă!
Stai să mai vorbești?
Știi pe ciocârlan cum cântă?
Dumnezeu să-i ție firea!
A-nvățat trei veri Psaltirea
La vladici sârbești.
Drușce-aveau o coțofană
Și-un cârstei bălțat.
Pitpalacul, nene, -n strană!
Iar cădelnița de aur
O ținea jupanul graur,
Dascălu-nvățat.
Dar să vezi! Ia socrul mare
Zgomote din zori:
Pitigoiu-ntr-una sare,
Steag pe casa șoimul suie.
Gheunoaia bate cuie
Ca s-anine flori.
Iar prin cuhnii sfat și vorbă,
Asta s-o vedeți!
Prepelița face ciorba,
Presurile fac friptura,
Vin sticleții și le-o fură,
Dracii de sticleți!
Șoimii repezi scot în ghiare
Carnea din căldări,
Corbul cel cu ciocul tare
Dumicata-n blide-o lasă,
Cintitoii duc la masă
Randul de mâncări.
Și, cu șorț de jupâneasă,
Randunele vin
Și deretică prin casă,
Iar pe mese-aștern prosoape
Și dau lavitele-aproape,
Cane-aduc cu vin.
Dar te miri tu, prin pahare
Cine le turna?
Cucul sur, că-i meșter mare
La urat și-nchinăciune,
E proroc, și-ți știe spune
Tot ce-o fi și-o da.
Cântă-n cobză-acum buhaiul
Cel cu gâtul strâmb,
Mierla şuieră cu naiul,
Cu cimpoiul cântă cioara,
Pitulicea cu vioara,
Bufnița c-un dramb.
Codobaturi iuți ca focul,
Tot bătând din cozi,
Măturară-n clipa locul
Și făcur-o bătătură,
Și ce horă mai făcură,
Ca la voievozi!
Jucau sârba porumbeii,
Că e jocul lor,
Și-au luat la joc cârsteii
Pe-o rățușcă – vai de mine!
Graurul juca pe vine,
Barza-ntr-un picior.
Numai cioara cu cimpoiul,
Tot izbind cu el,
Se bătea cu pitigoiul,
Iar sitarul după-o ușă
Se certa c-o găinușă
Pentr-un gândăcel.
Vin de-ar fi, că cearta vine,
Altfel cum s-o zici?
Să te superi tu, creștine,
Pentru dinții scoși din gură?
Pentr-un ghiont și-o-mbrâncitură
Cheful să ți-l strici?
Și țipau de-a valma-n ramuri
Miile de guri!
N-alegeai străini și neamuri,
Și pe plac cânta tot insul
Clocotea de chiu cuprinsul
Veselei păduri.
-„Tu erai?” Mă-ntrebi ca prostul!
Vorba din bătrâni:
Eu la chef ca-n marte postul,
Vinu-l beam din coji de-alună,
Și-azvârlam, de voie-bună,
Cu căciula-n căni.
Ba, și-n ciur le-adusei apă,
Ca să fiu în rost,
Lemne le-am tăiat cu sapa
Și, sărind pe-o buturugă,
Am venit la voi în fugă,
Să vă spun ce-a fost!
Sensul versurilor
O nuntă fastuoasă în lumea animalelor este descrisă cu lux de amănunte, de la pregătiri și invitați până la muzică și dans. Totul culminează cu o petrecere zgomotoasă și plină de voie bună, tipică pentru tradițiile populare.