Fie-a voastră-ntreaga țară,
Și de cereți, vă mai dăm,
Numai dați-ne voi graiul
Neamului! – Și se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câți dușmani aveam pe lume!
Graiul nu-l cereau anume,
Să-l lăsăm!.
Dar nestrămutați strămoșii
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut și munți de oase,
Și de sânge râuri roșii,
Dar din țara lor nu-i scoase
Nici potop și nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!.
Astăzi stăm și noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns dușmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul țării,
Azi, în ziua deșteptării,
Cum să-l dăm?.
Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu dușmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toții:
Nu l-am dat și nici nepoții
Nu-l vor da!
Sensul versurilor
Piesa este un imn patriotic despre importanța păstrării limbii române ca element fundamental al identității naționale. Evidențiază sacrificiile strămoșilor pentru apărarea graiului și determinarea generațiilor viitoare de a nu renunța la el.