George Bacovia – Viața Sa Intelectuală – Poem În Proză

Viața sa intelectuală îi adusese obișnuitele indispoziții de nervi.
Rătăcit printre ai săi, simțea că nu mai prezintă niciun interes.
În niște zile călduroase de vară, se hotărî pentru niște țărmuri de mare, împreună
cu o tovarășă. Ca și un mort, ședea dezbrăcat la soare, pe nisip, sau ca doi primitivi,
printre stâncile bătute de valuri. Natura și cerul plin de soare păreau că voiesc să ajute
ervii lui obosiți.
Cu umbra lor pe nisip, în pustietățile marine, priveau înspre vapoare, spre alte
continente.
El era născut pentru orașe mari;
La țărm,
O gând amar..
Singurătăți,
Pribege seri de primăvară,
Parfumuri ce se duc pe vânt –
Și flaute din stânci de mare..
A fost ca niciodată…
Îngrijitoare așteptări,
Și valuri ce foșnesc la țărm.
Singurătăți,
Și flaute
Din stânci de mare.