George Bacovia – Dialog de Iarnă

Dialog de iarnă.
Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei,
Orașul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul nopții sunt orele trecute..
În haosul vieții nici noi nu ne-am găsit..
O, vino, cel puțin, acum, prin forțele necunoscute;
– Să viu?
– Oh! mi-i frică..
– Vezi!
– Hai!
– Am venit ;
– Unde?
– Lângă tine ;
– Plâng..
– Plâng..
– Taci..
– Hai..
– Hai ;
– În infinit..
– În infinit ;
– Cântă..
– Vis ;
– Da..
– Nu.
– Nu..
– Minus ;
– Minus..
– Plus ;
– Plus..
– Armonie.
– Armonie..
– Când?
– Când..
– Poate ;
– Poate..
– Of!.
Fereastra e-o poemă de plumb, și de scântei.
O zi de promoroacă în cameră pătrunde..
Sirenele de muncă vibrează, plângător ;
Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței,
Și de fior..
– Unde.. Unde?!