Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge-
Și stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.
Plutește un lanț de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge-
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.
Uitate, statuile albe privesc,
Albe visând cu-n aer ce plânge-
Și lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic la amurg, cu un havuz, lebede și statui, toate scăldate în culori specifice momentului. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și reflecție asupra trecerii timpului și a frumuseții efemere.