Geo Dumitrescu – Inscripție pe Piatră de Hotar

„Cin’ se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine..”
(Cântec popular).
Slav aș fi fost, de nu eram latin,
latin aș fi, de n-aș fi fost și dac –
dar a ieșit așa: să fiu român,
și eu cu soarta asta mă împac!.
Mi-au dat și alții sânge și cuvinte –
nisipuri galbene trecură-n zbor,
purtate-n vântul Asiei, fierbinte,
să-ngrașe primitorul meu ogor.
Și din Apus, din Miazăzi, veniră
umane pulberi, umbre și lumini,
cu bine și cu rău mă vremuiră –
pe toate le-am sorbit în rădăcini.
Și nu-i nimic străin – a’ mele-s toate,
dator nu sunt: plătit-am cu prisos! –
că tot plătind uitucilor la rate,
cuțitul mi-ajunsese pân’ la os!.
Dar am rămas așa cum scrie-n carte –
priviți-mă, și-o să vedeți ușor
că nu-s asemeni nimănui în parte,
deși, -ntr-un fel, vă semăn tuturor.
Sunt bucuros de oaspeți și prieteni;
deschisă-i poarta, inima și ea;
binevenit vei fi sub mândre cetini,
în munții mei, la caldă marea mea.
Îmi dai un sfat? Te-ascult cu luare-aminte.
O mână de-ajutor îmi dai? Mulțam!
Dar nu cumva să-ți bâiguie prin minte
că asta-i țara cailor de ham!.
Poftiți, deci, stați la masă, stați la soare! –
un loc prielnic vă păstrez, amici;
v-aștept cu mintea plină, gându-n floare
(că nu-i de lipsă fosforul pe-aici!..).
Întind spre toată zarea poduri bune:
primesc și dau întregului Pământ;
nu-i gând viclean în mine să răsune,
dar nici stăpân nu caut: eu îmi sunt!.
Învăț, cântând sau nu, și limbi străine,
mi-or folosi – în mintea mea socot –
dar mă gândesc de-asemeni că e bine
să mă pricep întâi și-ntâi să not!..
Și, iată, simt așa cum scrie-n carte –
priviți-mă, și-o să vedeți ușor
că nu-s asemeni nimănui, în parte,
deși, -ntr-un fel, vă semăn tuturor.
Că slav eram, de n-aș fi fost latin,
latin aș fi, de nu mi-ar zice dac –
dar a ieșit așa: să fiu român –
și vreau cu toată lumea să mă-mpac!

Sensul versurilor

Piesa explorează identitatea complexă a poporului român, ca o îmbinare de influențe diverse. Vorbitorul își acceptă moștenirea mixtă și își afirmă independența și ospitalitatea, subliniind importanța păstrării identității naționale în contextul global.

Lasă un comentariu