Adio, a sosit careta.
Se înnoptează, vizitiul mârâie.
Adio are să mă sfâșie la marginea pădurii,
se și zărește cicatricea care anunță rana.
Adio, am plecat, adio, am mai rămas numai noi doi,
eu care mă îndepărtez din ce în ce,
tu care mă aștepți ascunsă după mine,
ascunsă în caretă, printre lemne,
la umbra putrezită a fostelor umbrele.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire dureroasă, iminentă, sugerând un sentiment de părăsire și tristețe profundă. Metafora caretei și a vizitiului accentuează ideea unei călătorii fără întoarcere, iar cicatricea menționată simbolizează rănile emoționale adânci.