Prietenul meu pictorul mort
mă strigă (n-are importanţă)
îi ies din gură literele gata desenate
e un băiat normal numai argint şi catarame
în fine tot felul de chestii broderii şi altele
stă într-un scuar în faţa unei clădiri cu frontispiciu
pe frontispiciu scrie ce-i scris pe clopoţelul meu.
s-ar zice că iau plasă dar nu se ştie sigur
l-am salutat de şaisprezece ori şi el tot dă din cap spre mine
are un tic nici nu mă vede
ţine sub braţ cumplita carte scrisă în limba
pe care o vorbim în gând
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire stranie cu un pictor mort, într-un cadru urban încărcat de simbolism. Naratorul se simte deconectat și încearcă să interpreteze semnele, dar comunicarea rămâne dificilă, sugerând o realitate fragmentată și o căutare a sensului.