Prietenia este un suflet în două trupuri
(Aristotel).
La început nu a fost niciun prieten,
n-a fost niciun dușman,
apoi, să fi fost într-o joi, ba nu, într-o vineri
când a apărut primul prieten,
și nu e bine înainte de weekend să le arăți oamenilor că ai un prieten,
poate nici marți nu e bine,
ba cred că niciodată,
pentru că vor face totul să și-l atragă de partea lor,
nu va ști ce să facă,
le va vinde întâi numele tău, apoi
faptele tale rele se vor înmulți atât de mult
încât nu vei ști dacă tu ești cel care i-ai oferit totul
așa cum se face între prieteni
sau cel care ți se arată prin cele spuse peste tot
ca și cum ar fi fost adevărate.
Nu știu dacă a fost mai bine la început
când nu aveam niciun prieten și toți se uitau la mine cu gândul bun,
așa cum te uiți la statui și le admiri pentru cât de multe fapte ascund
și nu spun nimic despre ele
sau acum când nu știi cărui prieten să-i spui
că nu ești nici statuie, nici munte la care vine mahomed
să se încline,
ci omul acela căruia când îi lipseau toate era fericit,
iar acum când are de toate este trist.
Nu cred că de vină este vreo zi a săptămânii,
vreun număr fatidic,
poate nici prietenul nu crede la fel,
mai ales atunci când nu-ți mai este aproapele
căruia să-i dăruiești timpul tău,
poate nici tu, cel care ai privit spre celălalt ca spre tine
și-ai vrut să te cunoști atât de mult
încât ai descoperit în el toate neajunsurile tale,
atunci cine, te întrebi
privind înapoi,
privind înainte,
privind în sus de unde niciodată nu vine niciun răspuns
pentru că până acum nimeni n-a știut întrebarea
și mai ales cui să i-o adreseze,
uitând că răspunsul este chiar în cel ce întreabă
și nu crede că se întreabă,
că el este cel întrebat de celălalt
care caută în celălalt prietenul care-i devine dușman.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea prieteniei, dezvăluind cum aceasta se poate transforma în trădare și deziluzie. Vorbitorul reflectă asupra pierderii inocenței și a fericirii simple, odată cu apariția relațiilor complicate.