Văd în fața mea milioane de bobițe de aer,
mărgele la gâtul unei femei de aer,
respir adânc
deci exist.
Aerul ei cald îl adulmec,
aerul ei rece mă furnică pe șira spinării,
cine stă să le numere câte vor mai fi,
multe, puține,
știu sigur că femeia va fi una singură,
dar nu aceeași;
când mă voi culca cu ea,
mă va goli de tot aerul pe care mi l-a oferit
toată viața!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema existenței prin intermediul aerului și a relației cu o femeie. Vorbitorul reflectă asupra efemerității vieții și a conexiunii profunde cu o persoană care îl influențează în mod fundamental.