Mi-e frică să nu te pierd,
ca oamenii săraci mă rog în fața,
vasului prețios al cerului,
să nu te spargi, stele să nu cădeți,
planete rătăciți mai departe
ca zimții aripilor pe deasupra capetelor noastre.
Corpul tău asemenea
Universului este;
vas în care
Soarele se ridică în fiecare dimineață.
În genunchi mă rog pentru înălțarea lui.
Ca ziua și noaptea se schimbă simțirea ta,
frig și cald e în corpul tău ca în
Univers.
Aud acum cel care a fost viu, azi e mort,
cel care cânta, tace.
Ai grijă de tine, bucuria mea,
mi-e frică să nu te pierd, să nu fi fost tu
leul ucis în deșert
din care miere au mâncat vânătorii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă teama profundă de a pierde pe cineva drag, comparând persoana iubită cu universul și soarele. Vorbitorul se simte vulnerabil și imploră ca această persoană să fie protejată, temându-se de pierderea bucuriei pe care o aduce.