Cum priveam fix
amurgul răspândit până în sânge,
pe o ramură am zărit
pasărea care plânge.
Cum nimeni nu era între noi
am șoptit:
poate ești numai un copil vrăjit.
Cum priveam fix
pe fereastră cineva a strigat;
aerul din aer s-a mișcat,
tot ce văzusem
ca fumul s-a spulberat.
Ce amintire, șușoteam noaptea;
durerea din om în pasăre a trecut.
Sau poate
numai
mi s-o fi părut.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema amintirilor și a transformării durerii. Imaginea unei păsări care plânge sugerează o transpunere a suferinței umane într-o formă simbolică, lăsând ascultătorul să se întrebe dacă totul a fost doar o iluzie.