Coloană de apă, vertebre lichide
ale unui mare pește vânat
pentru neliniște și pentru spaimă
de văzul și auzul nostru atârnat.
De-atâtea nopți eu te visam cum spinteci
trecutul apelor ca un metal
și aruncai cochilii reci de peșteri
peste mirosul fiecărui mal.
Dar nimeni nu mai știe somnul,
tu, începutul scheletului meu,
vin dinadins și intru-n tine
fantomă de acvatic zeu.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune profundă cu natura, amintiri visătoare și o transformare personală. Naratorul se identifică cu elemente acvatice, sugerând o fuziune cu mediul înconjurător și o eliberare de trecut.