Erau odată doi iubiți
Ca doi zarzări înfloriți,
Zarzării s-au scuturat,
Iubiții s-au înecat
La o margine de lac,
La o margine de lac
Că n-au vrut să mai trăiască
Pe lume să se chinuiască
Că părinții nu-i lăsa
Împreună să se ia
Și mai bine au vrut să moară
Decât o dragoste-amară.
Părinții când au aflat
Fuga la marin-au dat:
– Marinari, voi marinari,
Vă dau o pungă de bani
Și-un buchet de lămâiță,
Scoateți pe a mea fetiță!
– Un buchet de liliac,
Scoateți și pe-al meu băiat,
Vă dau tot ce am în casă
Numai să-l scăpați cu viață
Că îl am numai pe el
Și m-a lăsat singurel!.
– Puteți să-mi dați banii toți
Că pe copii i-am scos morți,
Amândoi îmbrățișați
Și de dragoste-nsetați,
Fir-ați să fiți de părinți
C-ați despărțit doi iubiți!.
Atunci pe tineri i-au luat
Pe-amândoi i-au ‘mormântat
La o margine de drum
La umbra unui alun,
Pe-acolo cine trecea
Pe părinți îi blestema.
Sensul versurilor
Piesa spune povestea a doi tineri care se iubesc, dar sunt opriți de părinți să fie împreună. Disperați, ei aleg să moară, iar părinții lor sunt blestemați pentru decizia lor.
