Strofa I
Iubito, e-o noapte-n cuiburi de argint
Și vântul cosește,
Prin ierbi lunecând.
Mi-e sufletul un drum
Înspre o casă uitată,
Ce caldă mi-e mâna,
Și rece de-odată.
Strofa II
Mă rog cu genunchii
Pe lespezi de dor,
Să nu știu să plâng,
Să nu știu să mor.
Nu știu cum să mă zbat
În cercuri de vânt.
Eu sunt și nu sunt,
Eu sunt și nu sunt..
REFREN
Și nu știu să plâng,
La nord e târziu
Și iarna înflorește
Pe margini de râu.
Cum trec, într-o goană,
Tramvaie de ger,
Se-aprind peste lume și pier.
Strofa III
Și urmele mele
Sunt calde și dor.
Și nu știu să plâng,
Și nu știu să mor.
Mi-s ochii uitați
Pe o poartă de lemn,
Sunt mult mai singur
Și mult mai solemn
Și nu știu să plâng,
Eu nu știu să mor
Mi-s ochii uitați
Pe o poartă de dor
Și urmele mele
Sunt calde și dor,
Și nu știu să plâng,
Și nu știu să mor.
REFREN x 2
Și nu știu să plâng,
La nord e târziu
Și iarna înflorește
Pe margini de râu.
Cum trec, într-o goană,
Tramvaie de ger
Se aprind peste lume și pier.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și singurătate în timpul iernii. Naratorul se simte pierdut și incapabil să facă față emoțiilor copleșitoare, căutând alinare într-o amintire sau un loc uitat.